Casa noastră. Acasă. Nici nu te mai gândești că ˝a˝-ul ăla mic așezat în fața lui casă este de fapt un univers întreg. La care construiești din prima clipă de când te muți în ea. Și dacă ți-o construiești singur, îi zici ˝casa˝ până când e gata. Te-ai mutat, gata, e A-casă. Ai pus mobila, covoarele, perdelele e clar aveți o relație.
Ca orice relație are nevoie de timp. În timp începi să o vezi cu adevărat. La început te bucuri (dacă ai) de priveliștea minunată de la fereastră, de toate spațiile mai mici sau mai mari, pe care ți le oferă necondiționat spre folosire, îți alegi zone preferate, locul tău în ea. Apoi după o vreme mai lungă începi să vezi detaliile mai mici, imperfecțiunile, fisurile, slăbiciunile, dezavantajele… Familiar, nu?
De dragul discuției, să presupunem că relația e încă sănătoasă și că încă trăiește fiorul seducției reciproce. Construim cu drag. Aducem acasă cele mai frumoase uși, cele mai chic corpuri de iluminat, cel mai bun parchet, gresie, faianță, instalații sanitare, toate în bugetul stabilit se știe. La pachet cu meșteri iscusiți, de la care desigur că ne așteptăm să înțeleagă din prima că pentru noi amenajarea lui ACASĂ este o chestiune cât se poate de serioasă. Cea mai serioasă.
Evident că pentru ei e doar un job, n-o să pună suflet cum ai face-o tu, dar de fiecare dată așteptările noastre sunt în lună față de ce iese la final. Uneori ai noroc să găsești oameni pasionați de meseria lor, dar lucrul ăsta se întâmplă așa de rar că preferăm să-l scoatem brutal, acum din poveste.
După niște ani și lanțuri de experiențe d-astea triste ca Ana lui Manole după zidire, îndemnat/ă desigur și de niște agitatori online ca noi, începi să te gândești că poate ar fi o idee să dai o fugă pe la hipermarketul acela de bricolaj de succes. Să iei un bec și niște baterii că oricum îți trebuiau și acolo se găsesc oricum la prețuri rezonabile. Îți iei elan și te duci. Acolo înțelegi că de fapt ideea inițială, era de fapt, doar ˝trigger-ul˝, declanșatorul, embrionul unui proces de transformare personală.
I can do it! – răspunde capul, mintea aproape automat când se vede îndemnat din toate părțile de inscripțiile mari cu DIY de la toate raioanele. Totul gândit dinainte, e ușor de pus în practică, nu ai nevoie de facultate să poți folosi un patent, un mops sau vreo sculă nemțească care taie singură gresia. Doar s-o rogi frumos și s-o pui în priză. Și până la urmă n-ar fi prima dată când încerci, nu-i așa? Tot omu a mai schimbat un întrerupător, un bec, o butelie cu gaz la munte, o roată la mașină…
Ai zice că nu de curaj duceam lipsă, dar de fapt acesta este ingredientul principal. A te apuca de unul/una singur/ă de o chestiune pe care de obicei o fac meșterii necesită curaj. Restul de ingrediente se iau de la magazin. Uite, de exemplu, și pe TILIT tot de-acolo îl luați. În role.
Pentru că e adevărat-adevărat tot ce ziceam mai sus. Totul e gândit dinainte și scris foarte explicit în manualele cu instrucțiuni. Ce nu încape acolo, emoții, idei noi, surse de inspirație, trenduri mai găsiți pe net.
La bună revedere.